A aparut o alta versiune (1.3) a aplicatiei Stiri Ortodoxe (fara reclame)

Doamne ajuta!

A aparut o alta versiune (1.3)  a aplicatiei Stiri Ortodoxe

Dacă pâna acum au fost inserate următoarele site-uri și bloguri ortodoxe:

SACCSIV, Daniel Vla, Bucovina profundă, Revista “Atitudini”, Vlad Herman, OrtodoxInfo, Astradrom Bihor,Vremuri tulburi, Danion Vasile, Ciprian Voicilă, Marius Ianuș, Lumea Credinței, Mănăstirea Curchi, Răzvan Codrescu, Familia fericită, Mărturie athonită, OrtodoxInfo, Sfântul Munte Athos, Cuvântul Ortodox, Român ortodox în Franța, Lumea după Eufrosin, Taina Căsătoriei, Centrul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Familia Ortodoxă, Orthodoxie.com, Gânduri din Ierusalim, Gigel Chiazna, Mihail Andrei, RostOnline.ro, Arhiepiscopia Tomisului, Episcopia Caransebeşului, Episcopia Ortodoxă Oradea, Mitropolia Banatului, Episcopia Giurgiului, Episcopia Slatinei, Episcopia Severinului, Ziarul Lumina, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Episcopia Ortodoxă Română a Canadei, Episcopia Ortodoxă Română din Australia și Noua Zeelandă, Eparhia de  Edineț și Briceni, Episcopia de Soroca, Episcopia Harghitei și Covasnei., Mărturisirea Ortodoxă, Mântuirea, OrthodoxWiki, Patriarhia Serbiei, Patriarhia Moscovei şi a toată Rusia, OrthodoxTimes, Mitropolia Ortodoxă Greacă Atlanta, Mitropolia Ortodoxă Română a Celor Doua Americi, Episcopatul Ortodox Român al Americii, Biserica Ortodoxă în America, Mitropolia grec-ortodoxă a Franței, Ortodoxia, Trinitas TV, Ucenic, Pelerin ortodox, Ortodoxie Curată,Creștinismul Ortodox, Chintesenţa, Urcuș spre înviere, Experiența ascetică, Mănăstirea Suruceni, Parohia Ortodoxă Română Sfinții Mucenici de la Lyon și Sfinții Arhangheli, Cristina David Niculiu, Parohia Sf. Nectarie Taumaturgul-Coslada/Spania, Cumpăna, Theodosie, Oastea Domnului, Triadikon, Presa Ortodoxă, Ortodoxia în catacombe, Mihai Andrei Aldea.

În acest release avem;

*eliminare reclame ,

*adăugare unei noi opțiuni pentru sprijinirea acestei aplicații:

*adăugare Radio Renașterea, Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși, Mitropolia Olteniei și Patriarhia Ecumenica Ortodoxa.

Pentru cine nu a facut-o, aplicația se poate descărca de aici:

https://play.google.com/store/apps/details?id=com.newandromo.dev997173.app1105030

iar cine a descărcat-o trebuie sa meargă pe link în Magazin Play și sa dea UPDATE

Aplicatia este gratuita si fără reclame supăratoare!

Multumesc,

Doamne ajuta!

A aparut versiunea nr 2 a aplicatiei StiriOrtodoxe

Dacă în versiunea inițială apar următoarele site-uri și bloguri ortodoxe:

SACCSIV, Daniel Vla, Bucovina profundă, Revista “Atitudini”, Vlad Herman, OrtodoxInfo, Astradrom Bihor,Vremuri tulburi, Danion Vasile, Ciprian Voicilă, Marius Ianuș, Lumea Credinței, Mănăstirea Curchi, Răzvan Codrescu, Familia fericită, Mărturie athonită, OrtodoxInfo, Sfântul Munte Athos, Cuvântul Ortodox, Român ortodox în Franța, Lumea după Eufrosin, Taina Căsătoriei, Centrul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Familia Ortodoxă, Orthodoxie.com, Gânduri din Ierusalim, Gigel Chiazna, Mihail Andrei, RostOnline.ro, Arhiepiscopia Tomisului, Episcopia Caransebeşului, Episcopia Ortodoxă Oradea, Mitropolia Banatului, Episcopia Giurgiului, Episcopia Slatinei, Episcopia Severinului, Ziarul Lumina, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Episcopia Ortodoxă Română a Canadei, Episcopia Ortodoxă Română din Australia și Noua Zeelandă, Eparhia de  Edineț și Briceni, Episcopia de Soroca, Episcopia Harghitei și Covasnei.

În acest release sunt introduse următoarele bloguri și site-uri ortodoxe: Mărturisirea Ortodoxă, Mântuirea, OrthodoxWiki, Patriarhia Serbiei, Patriarhia Moscovei şi a toată Rusia, OrthodoxTimes, Mitropolia Ortodoxă Greacă Atlanta, Mitropolia Ortodoxă Română a Celor Doua Americi, Episcopatul Ortodox Român al Americii, Biserica Ortodoxă în America, Mitropolia grec-ortodoxă a Franței, Ortodoxia, Trinitas TV, Ucenic, Pelerin ortodox, Ortodoxie Curată,Creștinismul Ortodox, Chintesenţa, Urcuș spre înviere, Experiența ascetică, Mănăstirea Suruceni, Parohia Ortodoxă Română Sfinții Mucenici de la Lyon și Sfinții Arhangheli, Cristina David Niculiu, Parohia Sf. Nectarie Taumaturgul-Coslada/Spania, Cumpăna, Theodosie, Oastea Domnului, Triadikon, Presa Ortodoxă, Ortodoxia în catacombe, Mihai Andrei Aldea.

Pentru cine nu a facut-o, aplicația se poate descărca de aici

https://play.google.com/store/apps/details?id=com.newandromo.dev997173.app1105030

Aplicatia StiriOrtodoxe

StiriOrtodoxe este o aplicație prin care sunteți la curent cu știrile-postări de pe bloguri și site-uri ortodoxe.

Aplicația vă ține la curent cu toate știrile-postări de pe site-uri publicate de bloguri, eparhii, parohii si mitropolii ortodoxe toate puse la un loc. Nu mai trebuie să accesați în mod direct paginile web preferate ci doar articolele/postările publicate de la ultima dvs. intrare.
Ca sa apara aici, un site sau blog trebuie sa fie pe un server care furnizează serviciul de agregare de știri(RSS), de aceea va rog să-mi semnalați site-urile pe care le accesați în mod frecvent pentru a le insera în aplicație!
Link-ul de instalare este urmatorul:
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.newandromo.dev997173.app1105030

Felul in care functioneaza este explicat in imaginea urmatoare:

Vineri, 15 septembrie 2017, ora 14:17, Ridică-te PREOT ROMÂN!

Ridică-te PREOT ROMÂN! Merita… citit

Miercuri, 12 iulie 2017, ora 12:01, Sfantul Paisie Aghioritul

Trebuie sa spun ca am citit multe insemnari despre viata Sfantului Paisie. A fost un mare ascet, un monah ortodox ce sprijinea cu rugaciunile sale intreaga lume! Raspandea har si putere, prin puterea lui Hristos schimba spre credinta oamenii.
A fost un sfant iesit din izvoarele vechii (si actualei) ortodoxii. Stau si ma intreb, dupa Sinodul din Creta de unde a inceput diluarea vinului vechi si bun al ortodoxiei, generatiile viitoare vor mai rodi astfel de sfinti?

Marti, 11 aprilie 2017, ora 16:54, Simbolul ochiului la Opera Romana

La premiera spectacolului „Bal Mascat” de Giuseppe Verdi de sâmbătă, 8 aprilie si-a facut aparitia simbolul ochiului. Oricum , regizorul spectacolului marturiseste acest lucru …

Nu ma asteptam sa-l vad pe viu… In poveste a fost asociat cu vrajitoarea care il invoca pe Satan, dar iata ca la sfarsitul spectacolului a fost bagat in fata spre luare aminte …

bal2

Marti, 24 ianuarie 2017, ora 12:25, Pomenitori vs Nepomenitori

Aflu cum ca un site crestin ortodox imparte crestinii ortodocsi in doua: pomenitori si nepomenitori, desigur cu legatura la recentul Sinod pan ortodox  in care se legifereaza ecumenismul. Urmatorii acestui sinod sunt pomenitori- ceilalti-nepomenitori. Argumentele nepomenitorilor, adica ale antiecumenistilor se bazeaza pe Sfanta Traditie, mai exact pe incalcarea de catre ierarhii pomeniti a canoanelor adica a articolelor de lege ortodoxa.(De exemplu, unul din ele este partasia cu ereticii, sau rugaciunea in comun etc.)
Problema de fata se reduce la o chestiune de principiu: intr-o societate/organizatie care este inzestrata cu o constitutie/regulament intern este permis  sa respecti 95% din articole sau esti obligat pe toate 100%?
M-as adresa pomenitorilor.Din cate stiu, canoanele/articolele legilor crestin-ortodoxe nu s-au modificat intru permiterea ecumenismului asa ca pana atunci urmati cu sinceritate legea ortodoxa stramoseasca.
Pe de alta parte si din fericire, biserica noastra este mantuitoare cu toate canoanele vechimii asa ca, e ca la fotbal, de ce sa schimbi componenta echipei care a castigat si castiga, de ce sa schimbi ceva care merge?

Marti, 17 ianuarie 2017, Clerici cu nasul infundat

Citesc o carte despre un sfant athonit, Staretul Efrem Katunakiotul, aparuta la editura „Evanghelismos” si avandu-l ca autor pe Ieromonahul Iosif Aghioritul. M-am oprit la urmatorul pasaj:

extrasduhoare

Multora dintre noi nu prea ne miroase (la figurat) a bine Marele Sinod panortodox din Creta, iata ca si la propriu, sunt motive sa ne ingrijoram de valurile cu iz puturos ce pot veni peste noi in ceas de seara dinspre Dealul Patriarhiei.
Pe de alta parte mi se confirma (la propriu!) metafora Ortodoxiei:

Ortodoxia este un vin bun, vechi de 2000 de ani. Daca amesteci prin ecumenism un astfel de vin cu tuica, posirca, lichior, apa chioara si altele ce rezulta nu are decat sa aiba gustul descris de parintele Efrem Katunakiotul :”…acru, sarat, amar” !
Doamne, da-ne harul tau si desfunda nasul clericilor nostri!

Joi, 29 decembrie, ora 16:49, Dovada de curaj si marturisire ortodoxa…

…. si anume reacția comunității ortodoxe de la schitul Rădeni la comunicatul Patriarhiei române din 21.12.2016.

In rest, un an nou cu sanatate, credinta si dragoste!

La multi ani !

Joi, 1 septembrie 2016, ora 11:25, O legatura intre doua povesti

Pe un site se afla povestea unui calugar budist ce a constientizat, dupa ce spune ca a vazut iadul si raiul, ca doar crestinii prin Iisus Hristos detin adevarul. Mai mult, ne spune ca l-a vazut pe Gautama Buddha – creatorul credintei budiste – balacindu-se in iazul de foc. Pe alte site-uri ni se semnaleaza faptul ca floarea lui Buddha infloreste o singura data la fiecare 3000 de ani, ultima data inflorind inainte de nasterea lui Buddha. Aceasta inflorire vesteste sosirea “Regelui Sfant Care Intoarce Roata Lumii”. Despre acest Rege se spune ca va accepta pe oricine si orice religie, oferind salvarea tuturor prin compasiune.
Daca as lega cele doua lucruri intre ele as spune ca Regele vestit de aceasta floare (credinta) in care despre lider se spune ca a fost in eroare nu poate fi decat cineva in aparenta bun insa in structura sa rau.
Iar noi, crestinii , stim ca Antihristul se va descoperi lumii drept un print al pacii, un lider mondial carismatic, bun, drept si , cand isi va vedea sacii in caruta, isi va arata fata sa rea.

Marti, 10 mai 2016, ora 14:59, Cum se compromit un site, o credinta, niste vorbe…

Uitati-va la imaginea urmatoare:

 

Tadei

Este luata de pe un site (efemeride.ro) care isi spune de spiritualitate.
Imi pare ca margaritarele, adica spusele parintelui sarb Tadei care au fost luate dintr-o carte recent aparuta pe la noi, sunt amestecate cu uratenii.
Ca sa-l parafrazez pe parintele Ioan din Amintirile lui Creanga, „Fiilor …Mai multa bagare de seama nu strica!”

Miercuri, 16 martie 2016, ora 10:48 , Andrei Plesu in criza de idei?

Ati putea crede ca incep cu o blasfemie, cu atac la persoana, cum dom-le sa spui, Andrei Plesu e in criza?
Odata cu articolul de aici  A.P. pare ca iese din cercul stramt al bibliotecii in care s-a ascuns si incepe sa trateze cu inocenta probleme globale. In acel articol rascoleste cinismul politicii globale in care nu democratia si drepturile omului conteaza ci interesele zonale.
Dar nu e adevarat ca dintotdeauna marile puteri n-au tinut cont de morala ci numai de interese in politica ?
Fara sa ai prea mare cultura politica trebuie sa-ti dai seama ca, Coreea de Nord este catelusul din lesa Chinei care mai latra din cand in cand fioros. A potoli acest catelus adica sa-i faci democratie in batatura inseamna sa calci China pe bataturi ceea ce nu e profitabil!
Sa fiu iertat dar alte lucruri mai grele de genul rostul invaziei musulmane in Europa ar putea fi descifrate de la inaltimea pozitiei sale in societatea romaneasca !

Luni, 7 martie 2016, ora 15:55, Cat mai e pana la eliberarea Bizantului?

Cine citeste literatura profetica stie ca parintele Paisie a spus candva ca orasul Constantinopol(Instanbul) va fi dat grecilor si anume in contextul atacului rus asupra turcilor. In acest articol se spune cum ca Putin ar cam avea in intentie sa desavarseasca planul lui Petru cel Mare de a elibera orasul ortodoxiei.
Contextul international dar si regional este propice acestor desfasurari de evenimente…

Vineri,12 februarie 2016, ora 10:43, Dumnezeii ce noi

Citesc aici, cum ca in Marea Britanie s-a dat liber la facut copii asa cum „vrea muschii tai”.
Adica daca-l vrei baiat si fotbalist poti sa-i faci piciorul stang al lui Hagi, dreptul lui Messi si driblingul lui Ronaldo.
Ce te faci daca in oferta de baza (si obligatorie) ai exercitii si comportamente ascunse de catre Dumnezeii genetici ?
Iata ca omul nou visat de comunisti si nazisti  poate fi facut la comanda!

Luni, 8 februarie 2016, ora 23:11, Desfiintarea orelor de istorie din scoli si licee, dincolo …

Asa cum banuiam, pe agenda tehnocratilor nu putea sa apara in mod direct ideea de desfiintare a natiunilor, a statelor nationale ci o vedem tradusa prin inlaturarea a tot ceea ce putea mentine ideea nationala si anume desfiintarea orelor de istorie in scoli si licee. Dupa ce ca ora se subtiase la 60 min pe saptamana si aparuse si Andreea Esca alaturi de Tudor Vladimirescu…

Iata ca la disolutia popoarelor si pregatirea unei singure turme europene „unite” pe langa migranti islamisti mai contribuie si stergerea memoriei nationale din biata tanara generatie…

Luni, 18 ianuarie 2016, ora 10:48, Explicatii pentru acceptarea de catre politicienii Uniunii Europene a migrantilor arabo/africani

Am gasit aici explicatiile pentru frenezia cu care alde Angela Merkel, sirena Uniunii europene cheama haitele de migranti arabo/africani in Europa.
Un citat de acolo cu ce a vrut Kalergi :
„În 1922, Kalergi a fondat mișcarea „Pan–Europeană” de la Viena, care viza crearea Noii Ordini Mondiale, bazată pe naţiuni federale conduse de Statele Unite ale Americii. Integrarea europeană ar fi fost primul pas în crearea Guvernului mondial.”
Si ce-a vrut mai exact :
„Noutatea planului său nu este acceptarea genocidului ca mijloc de atingere a puterii ci aceea de a impune crearea speciei metise (subumane in viziunea lui) care, datorită caracteristicilor psihologice majoritar negative, garantează toleranţa şi acceptarea „rasei nobile” în vârful ierarhiei.”
Asa ne explicam indaratnicia ne primirii est-europenilor dupa 1990 care ar fi insanatosit Europa, problema era ca nu era sange negru in sensul teoriei amintite mai sus.
Daca gandim chestiunea de fata in registru crestin-ortodox avem de tras uramtoarele concluzii:
1.Se doreste distrugerea crestinismului european, vor veni cu ceva bun pentru amestecatura asta, un Dumnezeu ecumenic;
2.Ne mai existand notiunea de natiune si popor esti mai usor de condus si ai nevoie deci de un conducator global, unic (Antihrist)

Miercuri, 6 ianuarie 2016, ora 22:33, Sa fie inceputul marturisirii ?

Candva, remarcasem o frica a marturisirii ierarhilor nostri aidoma celei de pe vremea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa insa citind aici intentia Parintelui Patriarh Daniel de a trece la strangerea de semnaturi pentru protejarea familiei crestine am ridicat o spranceana… Dupa ce am aflat de aici  ca deja s-a trecut in teritoriu la sprijinirea concreta cu strangere de semnaturi am ridicat-o si pe cealalta si … iata-ma pe blog.
Sa sprijinim si sa marturisim pe Hristos semnand modificarea potrivita in constitutie !
Daca lucrurile vor merge catre reusita cred ca baietii lui Soros isi vor da palme necrezand ca prea traditionala Biserica Ortodoxa Romana nu e in stare sa se scuture de scuipatii tinerilor liberi si frumosi si sa treaca la contraatac.
Inca o data fratilor, sprijiniti aceasta initiativa… e propria marturisire a lui Hristos !

Luni, 21 decembrie 2015, ora 16:35, Culmea depravarii atinsa de stat

Citesc aici cum ca instructorii olandezi pot fi platiti in natura de catre elevii care doresc sa urmeze o scoala auto.
Nu mai e mult si scapi repede si usor de caruciourul de la Carfur… Doamne!… se poate urca mai mult pe culmea depravarii morale ?

Miercuri, 18 noiembrie 2015, ora 11:21, Avem nevoie de marturisitori si nu maraitori!

Citesc aici  marturisirea curajoasa a episcopului Greciei si Atenei, Ieronim al II-lea despre incercarile de degradare a ortodoxiei venite de la batrana Europa. Stau si ma uit la reactiile pastorilor nostri vis-a-vis de aceleasi lucruri pe care le traim noi. Sunt manifestari in surdina, ca ale unui copil pedepsit, pus la colt care mai maraie din cand si care la tipatul  „Ce-ai zis ?” raspunde scurt „Nimic !”.

In acelasi timp, pe retelele de socializare si offline am vazut ca multi oameni au  fost alaturi de biserica incercand , cum au putut, sa pareze, sa contracareze incercarile de intimidare, minimalizare si subminare a Bisericii noastre. Cu alte cuvinte s-a incercat sa se faca o marturisire personala riscand, asa cum s-a vazut in postarea precedenta, sa fie batuti in piata purtatorii de icoana.

Recent am citit o carte, „Mărturisitorul de care vă temeţi”, de Sergiu Ciocârlan, o carte închinată Sfințitului Mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Asa cum stiti, in plina prigoana comunista parintele Gheorghe s-a impotrivit daramarii bisericilor, ateismului si a incercat sa aduca tinerii seminaristi aproape de Hristos prin 7 predici saptamanale.

As asemana atitudinea ierarhilor si preotilor anului 2015 cu atitudinea celor ai anului 1978. Toti incearca sa nu supere puterea motivand ca in felul acesta se face un bine mai mare si Biserica, Restul poate sa dainuie mai departe. Nu avem nevoie sa ne dam bine cu statul pentru a termina constructia Catedralei, pentru a primi fonduri in timp ce in problema alungarii religiei din scoli tacem (maraim) , in privinta problemei casatoriei LGBT tacem (maraim) s.a.m.d.

Pe scurt, avem nevoie de marturisitori nu  de maraitori. Avem nevoie de noi purtatori de cuvant si aparatori ai lui Hristos !

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt.10,32)

 

 

Vineri, 6 noiembrie 2015,ora 11:04, Cum a ajuns Piata Universitatii in 2015 !

In 1989 si dupa , din 1990 orice manifestare spontana in Piata Universitatii includea si un moment in care multimea, in genuchi sau nu, spunea, in colectiv rugaciunea „Tatal Nostru”. Cu alte cuvinte Dumnezeu era chemat intre oameni.

Acum, in 2015 , niste tineri revin in Piata cu o pancarta cu un citat biblic insa sunt alungati de acolo asa cum se vede din filmuletul de mai jos :

Orice s-ar intampla, nu mai exista spiritul Pietii Universitatii anilor 1989-1990!

E clar ca vremurile de azi il alunga pe Dumnezeu nu numai din piata dar si din case, scoli, institutii si dintre oameni !

Sa ne pazim !